Despre oameni şi caractere
Astăzi am petrecut cam mult timp în faţa televizorului. Mă cam plictisisem de mediul virtual, mi se luase de atâta Facebook, mă stresau aceleaşi contacte din lista de Messenger, aşa că am decis, pentru a 2a zi la rând, să petrec mult mai mult timp la TV. Sinceră să fiu, îmi dăunează mult mai mult o oră la TV decât una la calculator însă trebuia să mai schimb aerul. Aşa că, încă de dimineaţă, m-am urcat în moţul patului şi am stat acolo cam toată ziua schimbând canale iar şi iar, şi iar... Am văzut la ştiri de mi s-a luat de ele, am văzut desene animate, secvenţe din fel şi fel de filme şi ceva documentare sau chestii de genul acesta.
M-am oprit însă asupra celebrului serial NCIS: Anchetă militară. Nu că aş fi fană înfocată dar din când în cănd chiar îmi face plăcere să mai vizualizez câte un episod. Şi cum eu de obicei trăiesc viaţa după filme, am ales şi de această dată o replică care să-mi ocupe timpul gândind. Ştiu, nu e bine ce fac, nu-i normal să trăieşti cu replici din filme, chiar ştiu. Mi-am dat seama şi eu câte am pierdut, pe lângă câte lucruri minunate am trecut şi alte cele din vina nenorocitei mele de vieţi care se învârte doar în jurul calculatorului, a televizorului şi prea puţin a oamenilor, a prietenilor, a socializării cu oamenii din jur dar asta este, asta înveţi să faci când în jurul tău te judecă toţi pentru cum araţi, pentru cine eşti.
Replica pe care m-am concentrat şi încă mă concentrez este: „Un moment de slăbiciune nu defineşte caracterul unui om.” .. Stau de ceva timp şi mă gândesc dacă poate fi adevărat sau nu. Eu una sunt 50-50. Aş zice că un om puternic nu cedează niciodată. Cred că o persoană puternică este persoana aceea care stă mereu cu fruntea sus chiar dacă simte că în mai puţin de 3 secunde, cerul se va prăbuşi peste el. Omul puternic este omul care râde chiar dacă sufletul îi este sfâşiat de durere. Omul puternic este omul care face faţă oricărei provocării şi suferinţe de peste zi, chiar dacă noaptea perna-i este udă de lacrimi. Şi parcă asta nu se referă la caracter, se referă mai degrabă la tăria caracterului, nu-i aşa?! Dar mi se pare normal, nu poţi judeca omul pentru un moment de slăbiciune pentru că nu suntem de piatră, toţi avem sentimente, toţi avem momente în care clacăm, momente-n care dezamăgim oameni, le răpim speranţele şi le rănim sufletele, deci nu poţi judeca omul pentru că astăzi a fost slab. Nu ai de unde să ştii câte a îndurat el până atunci, până a cedat. Nu putem şti cine i-a spulberat şi lui speranţe, nu putem şti cine i-a răpit vise, nu putem şti de câte ori a înghiţit în sec chiar dacă-i venea să-şi strige-n gura mare durerea. Dar mă întorc iar la 180 de grade şi mă întreb, păi dacă te pretinzi om cu caracter, nu ar trebui să ştii să-ţi controlezi aceste ieşiri?! Dacă eşti un om cu capul pe umeri, nu ar trebui să ştii să pari calm şi atunci când te supără ceva? Să poţi rezolva totul cu calm şi prin comunicare? Nu ştiu cum e mai bine, nu ştiu multe despre oameni dar replica aceasta mi-a dat de gândit. Pot caracteriza un om ca fiind slab doar pentru că a clacat o dată? Sau pot considera că un om este puternic doar pentru că în prezenţa mea e aşa? O să pot vreodată să înţeleg oamenii? O să pot să mă înţeleg pe mine? Nu prea ştiu ce să zic, plutesc în derivă şi caut răspunsuri la zecile de întrebări.
Ştiu că această postare este cam inutilă, cam lipsită de sens, însă reflectă starea mea de confuzie şi încercarea disperată de a ieşi din ea. Probabil ăsta e momentul meu de slăbiciune. Pot fi judecată acum pentru că am cedat? Poate cineva să-mi spună cum sunt de fapt doar pentru că acum sunt aşa? Poate că da, poate că nu...cam ăsta e scopul acestei postări: o replică şi opinia mea :)
Aştept opinii şi de la tine, cititorule! :*
#